De ce nu citim cărți?

DE PROȘTI! Ăsta e răspunsul!

A, stai, titlul nu era o întrebare. Scuze, o iau de la capăt.

Salut, sunt Alex și nu am citit cărți până la 27 de ani. Iar de atunci până acum, la 35, mi-am schimbat viața complet datorită unor idei pe care le-am găsit în cărți și pe care le-am tot trecut prin filtre în decursul anilor pentru că am citit alte cărți care le contraziceau și tot așa. Ce s-a întâmplat la 27 de ani? Am descoperit non-ficțiunea.

Copil fiind, nu pot să zic că am văzut multe cărți deschise prin casă, tata nu citea deloc iar la mama, țin minte că vedeam cărți de dragoste, gen Sandra Brown, despre care auzisem că sunt siropoase, cheesy … cărți de femei. Ai mei îmi spuneau să citesc dar nu mi-au putut da un motiv așa de bun ca cel pe care l-am descoperit eu, la 27 de ani. În plus, faptul că atunci când aveam vreo 7 ani a ajuns la noi televiziunea prin cablu, cu celebrul Cartoon Network, m-a ținut ocupat. Dintr-o dată, mintea mi-a fost invadată de o grămadă de personaje, de povești, de eroi. Am impresia că atunci când nu eram la școală și nu dormeam, jumătate din timp mă uitam la desene iar cealaltă jumătate alergam rău făcători imaginari prin cameră, având niște creioane între degete fiindcă, în mintea mea, eram Wolverine din X-Men. Erau atât de vii și bine conturate poveștile și personajele din unele desene animate sau filme încât nu înțelegeam de ce ar mai vrea cineva să citească o carte și să își imagineze cum arată tot peisajul și toate personajele. 

Școala ar fi trebuit să ajute la faza cu cărțile, nu? Practic aveam tot timpul cărți pe peste tot. Erau manuale, desigur, dar tot cărți sunt și alea și tot nu le citeam.

Chiar discutam recent cu ai mei și ziceau că ei au crezut că ce mi se dădea de citit la literatură era perfect pentru mine … normal … daca așa au zis profesorii … de unde să știe mama ce e mai bun pentru mine, lucra într-o fabrică. Ideea nici măcar nu e dacă alea erau potrivite sau nu pentru un copil / elev, ci faptul ca nu era diversitate. Am făcut literatură română, nu? Nu-mi aduc aminte să fi studiat și literatură internațională. Până și ce trebuia să citim la română, mai mult citeam rezumatele sau comentariile și îi păcăleam că le-am citit. Pfff, slab doamna profesoara, slab! 

E ca religia, daca ți-o bagă pe gât pe aia una pe care vor să o știi și să o urmezi, ai doua posibilități, să o urmezi sau sa o renegi. Pe când, dacă ți-ar vorbi despre toate religiile, care e faza cu ele, ce e bun si ce e rău la fiecare, ai avea ocazia sa iei învățături din fiecare, să îți creezi propriul set de valori religioase și chiar să apreciezi mai profund religia în care ai fost botezat sau crescut.

Eu am întâlnit doar două tipuri de profesori de materii umane: cei pentru care manualul era sfânt, trebuia sa înveți ce scrie acolo și punct și cei care își creaseră propria lor poveste, înțelegere a unei opere și mi-o băgau pe aia pe gât ca și cum ar fi fost adevărul absolut, ca și cum nu exista nicio șansă ca autorul să fi vrut să spună altceva decât ce crede profesorul, chiar dacă opera aia e scrisă cu 200 de ani în urmă. Nu țin minte sa ne fi încurajat vreun profesor să povestim ce credem noi ca ar fi vrut autorul sa spună. Deși, uneori, autorul era un geniu dinăsta bețiv care se lupta cu depresia și / sau drogurile în momentul scrierii unei opere.

OOOOK … sa las frustrarile si sa revin la cărți. Sunt sigur că unii au avut experiențe mai bune decât mine, în școli mai bune. Poți să lași un comentariu să îmi povestești.



La 27 de ani am aflat că există informație în cărți

La 27 de ani am văzut filmul “The Secret”, un documentar despre legea atracției și puterea gândului. Mi s-a părut că e ceva interesant acolo dar am uitat în scurt timp să practic ce învățasem. Era o perioada de maximă schimbare în viața mea. Nu îmi mai plăcea nimic, eram trist, mă despărțisem de iubita mea de atunci, renunțasem la mulți din oamenii cu care îmi petreceam timpul, voiam mai mult de la mine. Nu știam de unde să o iau cu schimbarea asta, credeam că teoria din “The Secret” m-ar putea ajuta și știam că există și o carte făcută după film. M-am gândit că o să asimilez mai bine informațiile daca citesc câte puțin zilnic decât dacă văd filmul o dată. A mers bine, am început să practic zilnic ce citeam acolo, mi-am comandat și celelalte cărți din seria Rhondei Byrne, Puterea și Magia. Apoi am citit cărțile menționate în seria The Secret. Apoi cele menționate în astea și tot așa m-am trezit că citesc o grămadă. Nu aveam de unde să plec, nu aveam cu cine să vorbesc despre ideile astea așa că am continuat să citesc. Mi se schimba viața în bine ușor ușor, eram mai pozitiv, credeam mai mult în mine. Mi-a luat multe cărți citite și ani de zile ca să îmi dau seama că autoarea The Secret, de fapt, mănâncă căcat cu aproape tot ce scrie acolo 😅. Totuși, pentru mine a fost bulgăre care s-a tot rostogolit și a creat o schimbare majoră. Nu că am învățat niște teorie de viață ci că am aflat că există informație în cărți. Am realizat atunci că, cu câțiva ani înainte, mă lăsasem de fumat cu ajutorul cărții “În sfârșit nefumător” a lui Allen Carr. Aaaaa, stai mă așa, eu nu pot să le știu pe toate dar sunt oameni care își dedică ani de zile, sau chiar întreaga viață, să studieze cum se face un lucru iar apoi îmi spun și mie ce să fac, într-o carte. Da știu, e o realizare idioată de avut la aproape 30 de ani. Asta e și problema pe care vreau să o subliniez, nu mi-a spus nimeni câtă putere poate fi într-o carte. Ba dimpotrivă, în jurul meu, în cartier, în școală, să citești era văzut ca fiind negativ. Erai fătălău dacă citeai, tocilar. Am recomandat și chiar cumpărat cadou unora, cartea “În sfârșit nefumător” și nu i-au dat nici o șansă. Am auzit de muuulte ori “Cum mă poate ajuta pe mine o carte să mă las de fumat?! Am nevoie doar de voință!”. Nu știu cum te poate ajuta, poate dacă i-ai da o șansă, ai afla. Era o rușine să te ajute o carte să realizezi ceva. Adică ce, tu nu ești în stare, îți spune cineva ce să faci, ești sclav? Acum mi se pare o idioțenie dar ăla e, în continuare, adevărul în mare parte din societatea noastră. Teama asta de a accepta ajutorul altcuiva, mai informat decât ei, îi ține pe mulți pe loc, mulți oameni cu potențial.

Acum citesc cu mare plăcere beletristică iar non-ficțiunea o consum mai degrabă sub formă de audiobook. 

Îmi aduc aminte, când am început să citesc și beletristică, cum am realizat că e tare să îmi imaginez eu cum arată un loc sau un personaj, față de a avea imaginea regizorului, în cazul unui film. Am citit cărți după care s-au făcut filme și am aflat povestea întreagă, cu mai multe detalii și mai multe întâmplări decât au putut să bage în film. Toate cărțile mi s-au părut mai interesante decât filmul, în afară de una, Tăcerea mieilor, filmul meu preferat. Am citit-o cu mult după ce am văzut filmul iar Anthony Hopkins face un rol atât de bun acolo încât, de fiecare dată când citeam o replică de-a lui Hannibal Lecter, îl auzeam și îl vedeam pe el.

O să scriu și un articol cu cărți care mi-au plăcut foarte mult. De fiecare dată când mă întreabă cineva ce carte i-aș recomanda, sau ce carte mi-a schimbat mie viața, mi-e foarte greu să răspund, pentru că, o singură carte e foarte greu să îți schimbe viața, dar obiceiul de a citi sau asculta audiobook-uri îți va oferi clar niște perspective care îți vor îmbunătăți percepția.

La început, după primele cărți despre dezvoltare personală, nu mai înțelegeam nimic, devenise “overwhelming”, cu cât citeam mai mult aflam câte lucruri nu știu. Mi-a venit în minte de multe ori expresia “dacă ești mai prost, ești mai fericit”. Dezvoltarea personală e un drum care durează toată viața, nu e O carte sau UN podcast sau O informație. Mi-a trecut panica continuând drumul. A fost ca atunci când ies să alerg, după 10 minute simt că o să mor dacă nu mă oprec dar continui și, la un moment dat, vine de nicăieri o relaxare, o forță, parcă aș putea să alerg încă o oră fără probleme.

Acum am grijă ca Toto, fii-miu, să mă vadă că citesc, să îi explic că, de cele mai multe ori, când mă vede cu căștile în urechi, ascult un audiobook.

Zi bună,

Alex

Author avatar
Alex Mocanu
http://store.zibuna.ro

1 comment

  1. Cez

    Sunt curios cum ti-a schimbat viziunea non-fiction , pare din ce zici tu ca povestile fiction te blocheaza cumva intr-o maniera dar nu imi dau seama cum , daca poti face mai pe larg un subiect despre carti non-fiction vs fiction ar fi misto.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.